Iuliana Nitu. Terapeut
Iuliana.nitu222@gmail.com https://sambodhi.ro/organizer/?fesection=organizer&feparam=430
Despre Facilitator
Sunt o săgetătoare convinsă, veselă și vreau să descopăr tot ce se poate în această viață. ☺️ Iubesc animalele, călătoriile 🏝, muzica, dansul💃și conexiunea cu oamenii. Fac tot posibilul să rămân cât mai naturală și cât mai aproape de Adevărul Meu, să mă pot exprima prin inimă și prin autenticitatea pe care mi-a lasat-o Dumnezeu. Am lucrat în mai multe domenii până să-mi dau seama ce îmi place cel mai mult și toate acestea au reușit sa ma construiască așa cum sunt astăzi. 🥰 Îmi place sa învăț lucruri noi și să experimentez cât mai multe terapii, ca mai apoi sa le pot îmbina și adapta stilului meu. Cred foarte mult în energii și Conștiință Supremă, iar în terapiile sau atelierele în care sunt facilitator aleg să mă las ghidată de Divinitate, ca fiecare să primească atât cât este benefic și necesar. Dacă simți curiozitate sau rezonezi în vreun fel cu ce ai găsit aici, abia aștept să ne cunoaștem! 🤗