Mihaela Oancea. Facilitator
contact@biodanza.ro https://sambodhi.ro/organizer/?fesection=organizer&feparam=778
Despre Facilitator
Uneori, lucrurile frumoase care ajung sa defineasca o latura importanta a vietii noastre vin catre noi in perioade dificile. Vin ca sa ne ajute sa facem fata, ne sunt ancore si suport, ne sunt inspiratie si ne dau aer. Intr-o astfel de perioada am descoperit Biodanza. O perioada cu multe provocari.
Biodanza a fost cea care mi-a adus echilibrul, m-a ancorat in mine insami, m-a ajutat sa trec cu fluiditate si flexibilitate prin aceste experiente.
Biodanza este pentru mine o revelatie. Activand pentru multi ani in zona de educatie non-formala ca trainer dar si ca psihoterapeut, am avut sansa sa explorez foarte multe metode de dezvoltare personala si terapii. Fiecare metoda a fost o experienta unica. Dintre toate, Biodanza s-a potrivit personalitatii mele si m-a cucerit iremediabil.
Am urmat o formare de 4 ani ca profesor la Biodanza School of Bristol in UK, scoala acreditata de International Biodanza Federation care este federatia a National Associations of the worldwide Schools of Biodanza Rolando Toro System (IBF).
„Biodanza este despre a invata „dansul vietii” si a redescoperi „placerea de a trai." Rolando Toro
Biodanza include exercitii si dansuri cu obiective specifice pentru a stimula vitalitatea, creativitatea, afectivitatea sau senzualitatea.
Prin Biodanza sunt accesate mecanismele interioare de reglare, de vindecare si de regenerare ale corpului cu scopul de a mentine sau de a reinstaura echilibrul si sanatatea. Este o fuziune intre arta, stiinta si iubire. Bio (bios) inseamna viata. Danza inseamna o miscare integrata care are un inteles. Astfel se creeaza metafora: Biodanza – dansul vietii – dansand cu viata.
Afla mai multe informatii despre Biodanza pe biodanza.ro.
