Pe data de 18 martie hai cu noi să ne relaxăm prin desen la 𝐙𝐞𝐧 𝐁𝐨𝐭𝐚𝐧𝐢𝐜 𝐒𝐤𝐞𝐭𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠. Vă invităm la un moment mindful de observare a naturii din viața de zi cu zi, prin schițare a ceea ce ne oferă natura la tot pasul – din parc, din pădure, din fața blocului, de pe drumul spre birou sau chiar din stația de autobuz.
🎨 Hai să petrecem câteva ore relaxandu-ne și desenând împreună. Noi venim cu uneltele necesare pentru a crea, iar voi cu multă curiozitate pentru a descoperi secretele ascunse ale naturii din jur.
✨ Cum ne ajută acest atelier? Prin practici de relaxare înainte de a desena vom descoperi latura noastră creativă, iar prin pictarea la alegere a unei plăntuțe aduse din pădure vom învăța cum să ne ancorăm în prezent.
🙋 Te așteptăm cu ronțăieli, ceai, culori și multe zâmbete zen. Fii fără griji, noi suntem acolo să îți răspundem la orice dilemă și să depășești blocajele. La final, pe lângă desenul tău, vei primi și un mic cadou: un kit cu materiale pe care le poți lua acasă pentru a continua să desenezi 💚
Semnat, Cami & Tea
𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢:
𝐂𝐚𝐦𝐢 – sunt pasionată de urban sketching de mai bine de 3 ani și îmi place să exploreze tehnici și subiecte. Iubesc culorile! Sunt mereu super încântată să redau stări și momente cu ajutorul lor. Am scris și publicat un mini jurnal de călătorie despre Paris în 2019. Iar acum visez și lucrez să finalizez jurnalul despre călătoria mea în Coreea de Sud din septembrie 2019. Acesta va cuprinde schițe, fotografii și aventurile mele de călător solo în cele 20 de zile pe care le-am petrecut acolo. Desenez zilnic și asta mă face foarte fericită!
𝐓𝐞𝐚 – brand designer de profesie, iar când nu sunt la laptop îmi încarc bateriile în natură. Mă găsiți în pădure sau pe lac în sesiuni de SUP sau de caiac, sau în spatele unui obiectiv foto, în căutarea păsărilor. Am și momente în care mă opresc, mă așez și încep să explorez cu ajutorul carnețelului meu de schițe. Astfel de momente mă ajută foarte mult să-mi găsesc inspirația și să fiu mai prezentă.
💫 Această clasă este pentru oricine vrea să se relaxeze prin pictură
🎁 Cadou: un kit de desenat și un desen simpatic creat chiar de tine
📅 Ziua: 18 martie
⏰ Orele: 14:30-17:30
🧓 Vârsta: 12 – 99+
✨ Contribuția ta: 250 lei → early bird: 210 lei (pana la data de 1 martie 2023)