Activity
Time
- 9:00 AM - 5:30 PM
Date
- 16 Dec 2024
Holistic Voice Coaching – Vocea ta Autentică
Pentru majoritatea dintre noi legătura dintre corp și voce (dintre centrul gâtului și al pântecului) a fost sistată în copilărie, de cele mai multe ori în etapa de dezvoltare antemergătoare limbajului, atunci când supraviețuirea noastră depindea de capacitatea de a face ”gălăgie”, de a emite anumite sunete pentru e ne exprima nevoile de hrană, alinare, odihnă și conectare cu persoanele care ne îngrijeau. Dacă aceste sunete au fost în mod repetat nereceptate sau greșit decodificate iar mai târziu chiar descurajate și chiar pedepsite, dacă “nu”urile noastre au fost ignorate și limitele ne-au fost în mod repetat încălcate, am deprins această disociere ca mecanism de apărare. Am adăugat astfel straturi și straturi de rușine și inhibiție peste sunetul vocii noastre naturale devenind în timp incapabili de a exprima adevărul corpului prin sunet. Am ajuns astfel să purtam măști peste sunetul vocii noastre autentice în funcție de feeback-urile din mediul în care am crescut, ce era considerat plăcut la auz, acceptabil sau dimpotrivă, intolerabil.
Am auzit de multe ori expresia ”Eu nu am voce”, mai ales de la femei care cred că nu au ureche muzicală, ritm, melodicitate sau vocație pentru a cânta. Eu cred că fiecare dintre noi are o voce care se cere exprimată și care merită să fie auzită și că acea voce poate însemna un cântec care alină sufletul, a da sunet unor emoții blocate în corp, a avea puterea să refuzi o situație care te dezonorează, a lua cuvântul pentru a apăra ceva în care crezi sau chiar a tăcea pentru a oferi cuiva spațiul de ascultare.
Holistic Voice Coaching este o metodă prin care îți poti descoperi, descătușa și aprofunda vocea autentică, your deeper voice.
Asta te poate ajuta pe toate planurile de expresie personală pentru a aduce în lume mai mult din cine esti, pentru a vindeca straturile de rușine, inhibitie, stânjeneală din jurul expresiei autentice. Poti deprinde tehnici de sounding vindecătoare pentru tine pe care le poți folosi apoi si pentru a-i ajuta pe alții.
Holistic Voice nu este o neapărat o metodă destinată exclusiv femeilor, dar scopul meu este de a crea un spațiu safe pentru ca Vocea Feminină să fie auzită într-o lume condusă de principiile și valorile masculine. De aceea îmi doresc sa lucrez cu femei care la rândul lor sa inspire și alte femei să se facă auzite și să poată exprima sănătos în viețile si comunitățile lor acele lucruri care sunt în mod real importante pentru ele.
La ce să te aștepți de la sesiunile de Holistic Voice Coaching
Sesiunea durează o oră și începe prin setarea obiectivelor tale pe termen mediu și lung. Pornind de la acestea, vom dezvolta un plan de lecții astfel încât fiecare întâlnire va atinge câte o temă punctuală cu care vom lucra.
Vom lucra cu tehnici simple și eficiente de deblocare a vocii într-un mod customizat obiectivelor tale, tehnici pe care, o dată ce le-ai deprins, le poți folosi acasă pentru a progresa în ritmul tău.
Vom lucra atât cu vocea propriu-zisă prin tehnici de sounding, intoning, humming sau throat singing (voce guturală), cât și cu corpul ca ”instrument muzical” pe care vei învăța să îl ”acordezi” prin exerciții de relaxare, tapping, mișcare conștientă. Pentru anumite sesiuni vom folosi și anumite instrumente muzicale de percuție, corzi sau boluri cântătoare.
Vom practica eliberarea emoțiilor blocate prin sunet și mișcare a corpului și vei învăța și tehnici de terapie prin sunet pentru liniștirea sistemului nervos central.
Vei învăța să conectezi centrul gîtului cu centrul inimii și al pântecului și să emiți sunete din pântec și din inimă nu doar din gât.
Acestea sunt doar câteva repere. Având un nivel ridicat de personalizare, conținutul poate varia de la o persoana la alta și de la sesiune la alta, depinzând de nevoile tale și de obiectivele pe care ți le propui.
Holistic Voice Coaching este pentru tine dacă:
*ai nevoie să fii auzită, atât în mediul profesional cât și în relațiile tale personale, sa simți că părerea ta contează, ca este luată în calcul
*simți că ai lucruri importante de spus și nu găsești mediul și calea de expresie; trăiești adesea senzația de nod în gât, de cântec blocat în interiorul tău care se zbate să iasă la lumină
*ți-e rușine să scoți sunete puternice, atipice, ”ciudate”
* tendințele tale de perfecționism și vocea ta critică interioară te împiedică să te exprimi; crezi că nu ai voce
*te inhibă prezența altor femei pe care le admiri sau chiar invidiezi pentru vocea lor sau cum se exprimă și simți că în prezența lor pălești
*simți chemare să cânți, sa lucrezi cu sunetul, dar nu ai încredere în tine
Sesiunile sunt potrivite oricărui nivel de lucru cu vocea. Nu ai nevoie de experiență în canto sau ”ureche muzicală”.
Sesiunile te pot ajuta colateral și dacă își propui să îți folosești vocea în domeniul muzical dar Holistic Voice Coaching nu este o formare în tehnică muzicală sau canto.
Preț – 240 Ron/sesiune + chiria spatiului. Acetsa este un reper orientativ.*
Pentru Holistic Voice Coaching nu lucrez per sesiune individuală ci per modul, planul de lecții fiind personalizat în funcție de obiectivele tale iar pachetul final fiind negociat în urma unei discuții preliminare de evaluare și setare a obiectivelor.
* Mi-aș dori ca prețul să reflecte valoarea a ceea ce vei primi dar să nu fie un obstacol în a colabora pe termen mediu & lung unde se aplică. Pachetul final va refelecta inclusiv nivelul tău de venituri astfel încât prețul să fie accesibil și sustenabil pentru tine.
Organizer
Irina Latis. Facilitator Sound Healing - Qi Gong - Holistic Voice Coaching
Website
https://sambodhi.ro/organizer/?fesection=organizer&feparam=177Sunt facilitator de Sound Healing din 2020. Am organizat și am participat la sesiuni de Sound Healing, la festivaluri, cercuri de cântat, ateliere de mișcare conștientă. Am început să explorez cu vocea din 2014, mi-am lărgit spectrul vocal și am descoperit capacitatea mai profundă a vocii umane și a respirației de a produce sunete, note și vibrații care permit eliberarea, vindecarea și alchimia interioară prin sunet. Am participat la numeroase cursuri, ateliere, retreat-uri de lucru cu vocea, din care s-a remarcat pentru mine ca experiențe de formare workshopurile Liberated Voice susținute de Kefas Berlin și organizat în România de Paul Dumitru, și Vocal Oddesey susținut de Nessi Gomes. În prezent fac parte din grupul Nandis, alături de Ehsan, Hitesh și Yasmeen pentru a împărtăși pasiunea noastră pentru sound healing și puterea vindecătoare a sunetelor în sesiuni de grup și performances live. Cu toba șamanică mi-am început călătoria în 2013 la un retreat de Active Dreaming condus de Robert Moss. Atunci am simțit chemarea profundă a tobei și am fost inițiată în lucrul cu visele. Simt că toba mea are capacitatea de a deschide portaluri pentru a ghida sufletul în călătoriile de vis vindecătoare. În 2015 am experimentat pentru prima dată alchimia dintre dans și sound healing la ateliere de Sacramental Dance organizate de Monica Vrăbiuță. Mi-am dezvoltat în timp propria tehnică de dans energetic incluzînd elemente de 5 Rythms, Qi Gong, Sufi Whirling și meditație prin mișcare. În 2022 am pornit împreună cu Adelina Dinu, instructor de yoga, proiectul și comunitatea Chakra Dance, desfășurând cu succes primul modul cu o serie de 7 retreaturi de o zi, fiecare dedicat unei chakre. Pasiunea pentru dans energetic ca formă de reconectare mai profundă cu sinele m-a purtat într-o călătorie bogată prin multe forme de dans și mișcare conștientă pe care le-am aprofundat în ultimii 12 ani, de la tango argentinian, contact improvisation, Ecstatic Dance, Trance Dance, Sufi Whirling și 5Rythms. Tot în 2022 am fost susținut primele ceremonii cu cacao, după o colaborare frumoasă de câțiva ani cu Andra Vișan și Alexandru Schimdt de la Alchimie Vie. Practic Qi Gong din 2010, urmând mai multe cursuri de formare și învățaturile mai multor maeștri dar când am descoperit Wuji Gong, în 2015, a fost dragoste de la prima practică. Deși atât de simplă ca formă, am simțit de la prima încercare o afinitate profundă și o deschidere atât de blandă și de duioasă a inimii încât am ramas devotată acestei practici până în prezent. Am invățat practica cu Marius Stan, apoi la scurt timp am fost la un retrat de formare cu Andrew Fretwell, fondatorul Wuji-Gong.org în Romania, care a studiat Qi Gong cu Mantak Chia. Cu Andy am aprofundat studiul în diferite tabere, retrat-uri, ateliere și sesiuni individuale de-a lungul anilor. Andy a facilitat de asemenea venirea în Romania într-un retreat de formare a lui Michael Winn, cel de la care a învățat practica de Wuji Gong pe linia lui Zhu Hui, maestrul taoist de 80 de ani. Zhu Hui a fost prima persoana care a început sa predea forma de Wuji Gong pentru publicul larg, până atunci fiind predate numai în secret de la maestru la student. Le sunt profund recunoscătoare pentru acest dar care mi-a transformat viața, m-a ajutat să devin și sa mă mențin sober, mă ajută în continuare să îmi găsesc echilibrul și mai presus de toate, să mă iubesc așa cum sunt. În 2020 am creat Urban Sanctuary, un proiect de artă care combină pasiunea pentru poezie, sunet, dans și desen ca instrumente pentru alchimia interioară și vindecare.