Sambodhi Logo

Sambodhi Studio

str. Popa Rusu 16A, Bucuresti

Sambodhi Logo

Sambodhi Studio

str. Popa Rusu 16A, Bucuresti

Sambata 16.04.22, 14:00
Stop fighting the fight!

Event details

  • June 29, 2022
  • Wednesday, 4:54 PM to 4:54 PM

Contact event manager

1 2 3 4

Hello!

Suntem Carla si Diana și vrem să îți spunem un secret: jocurile nu au fost create pentru copii, ci copiii înșiși le-au creat! Știi ce scop au acestea? Să cunoști mai bine lumea ta și lumea celorlalți.
Probabil îți amintești chiar acum o mulțime de jocuri din copilărie cu care te distrai mereu și de care nu te plictiseai niciodată, dar oare știi în ce fel te-au ajutat acestea să devii cine ești astăzi? Partea bună abia acum vine: oricât de mari am fi, tot mai este loc de experiențe noi, care să ne arate că nu știm chiar totul. Acum vrem și noi să fim neștiutoare alături de voi, să ne jucăm împreună pentru prima dată un joc nou, din papuci de adulți și să vă descoperim pe voi, iar voi pe noi.
Of… bine! Nu o să vă lăsăm așa… O să vă dăm totuși niște indicii despre ce va fi acest joc:

– Fugim de el, dar tot ne prinde;
– Cu cât fugim mai mult, cu atât devine mai înfricoșător;
– Este dureros, dar poate fi și eliberator;
– Uneori distruge, alteori transformă;
– E peste tot… chiar și în tine!
Ei? V-ați prins cu ce ne vom juca?

Pentru că ne dorim de ceva timp să începem o serie de ateliere atractive, dăm startul și vă invităm la primul nostru workshop, cu tema Stop fighting the fight! Va fi un mix de psihologie și teatru – dinamic și profund. Atât, fără spoilere!

De ce să vii?
– descoperi beneficiile unui conflict sănătos: ce îți poate aduce și cum poate el îmbunătăți relațiile tale personale sau profesionale;
– afli cum contribui tu la conflicte nesănătoase, ce poți îmbunătăți și cum poți îmbunătăți;
– devii conștient/ă de ceea ce faci deja bine;
– petreci o sâmbătă altfel: cu sens și cu folos, alături de oameni care îți împărtășesc interesele.
Pentru cine:
Atelierul se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani.

Când?
Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în intervalul 14:00-18:00, la Sambodhi Studio
Cost participare: 200 RON

Modalitatea de plată va fi comunicată prin e-mail, ulterior înscrierii. În cazul în care, din motive obiective, atelierul nu se va mai desfășura, suma achitată va fi restituită integral.

Locurile la acest atelier sunt limitate, numărul maxim de participanți fiind de 12 persoane. Din acest motiv, locurile vor fi alocate în ordinea înscrierii participanților.

Pentru înscriere, vă rugăm să completați următorul formular: https://forms.gle/c2ATxmUFb1S3vWxx6

Facilitatori:
Diana Munteanu, psiholog clinician și psihoterapeut centrat pe client
Carla Mihai, actriță și pedagog teatral