Victor Catalin. Pranic Healer. Practicant NLP și ThetaHealing
victorcatalin.ro@gmail.com https://sambodhi.ro/organizer/?fesection=organizer&feparam=473
Despre Facilitator
Să arzi complet, din temelii. Apoi să te ridici din propria cenușă și să strălucești, asta este adevărata alchimie. Să fi fost dezamăgit de atâtea ori, și totuși, să continui să iubești cu tot sufletul la vedere, încât cicatricile să-ți devină hartă către adâncurile sufletului celuilalt, asta este adevărata iubire. Și din tot ce ai învățat până acum, să faci viața oamenilor mai frumoasă, mai bună, să-i conduci către propria lor fericire, asta este adevărata fericire.
Sunt terapeut avansat în Pranic Healing (Master Choa Kok Sui), inițiat în Arta Vindecării Mistice, practicant NLP și ThetaHealing. Ceea ce mi-am propus, în viața de zi cu zi, este să fiu un însoțitor, un susținător al procesului de trezire și vindecare prin care majoritatea oamenilor trec. În final, fiecare este însă dator să își asume propria viață și propriile alegeri; responsabilitatea fiecăruia dintre noi este de a ne aduce aminte că avem la dispoziție puterea și resursele necesare pentru a trece prin acest proces de transformare a ființei, pentru a manifesta adevărata prezență, Sinele Divin, Superior, Autentic.