Alina Tomsa. Psihoterapeut
alina.tomsa2013@gmail.com https://sambodhi.ro/organizer/?fesection=organizer&feparam=408
Despre Facilitator
M-am născut grăbită să devin psihoterapeut ca să desfășor în mod organizat ceea ce fac dintotdeauna: facilitez transformarea și creșterea, ofer însoțire în momente dificile și aduc oameni împreună.
Sunt devotată călătoriei interioare și a învățării continue. Mă simt chemată atât de cunoașterea din vechime a practicilor de vindecare, ancorate în conectarea la natură, cât și de cea nouă, înrădăcinată în știință, care ne susține în evoluția și expresia potențialului unic al fiecaruia.
Oamenii dragi mie mă descriu adesea că fiind calmă, empatică, dornică să ajute și cu un simț al umorului năzdrăvan.
Sunt absolventă a Facultății de Psihologie a Universității București. Am încheiat primul master în Terapii prin Arte Expresive, la European Graduate School, în Elveția, în 2011. În prezent, sunt singurul psiholog cu această specializare din România.
Am absolvit apoi cel de-al doilea master în Psihoterapie Experiențială Unificatoare pentru copil, cuplu și familie, în anul 2012, la Universitatea București.
Dincolo de ușile cabinetului sau ale spitalului de copii, de când mă știu, adun oameni în jurul meu în fel și chip, fie sub formă de cercuri de femei, retreat-uri, workshop-uri sau training-uri. De mai bine de 10 ani, susțin grupuri de feminitate și creez contexte în care femeile să găsească un spațiu sigur pentru a creste individual si impreuna.
Urmăresc, totodată, să organizez anual retreat-uri de terapie prin Arte Expresive, unde oamenii pot găsi noi fațete ale vindecării si evolutiei personale cu ajutorul artei. Susțin, acolo unde este necesar, traininguri pentru specialiști in sanatate mintala și ateliere de dezvoltare a aptitudinilor de utilizare a artelor expresive cu tineri cu traumă psihologică sau cu alte categorii defavorizate.