Corina Simmion. Facilitator al Conceptului Conștientizarea de Sine. Terapie Complementară. Cristaloterapie. Remedii Bach. Vindecarea Memoriei Celulare
corina.simmion@gmail.com https://sambodhi.ro/organizer/?fesection=organizer&feparam=274
Despre Facilitator
Din iubire și cu iubire pentru oameni, m-am dedicat susținerii și înțelegerii traumelor și suferințelor care blochează înăuntrul nostru creșterea, împlinirea și bucuria.
Suntem parte importantă din Vindecarea Sufletului Universal și, dacă ne permitem și ajutăm sufletul să vadă și să înțeleagă cât este de frumos și autentic , am trecut deja un prag al propriilor noastre neputințe.
Am re-creat și dezvoltat tehnici de vindecare emoțională și mentala, astfel încât să înțelegem și să beneficiem de întregul nostru potențial, Uman și Divin.
Lucrez cu structurile bioenergetice ale câmpului transgenerațional, pentru a înțelege și elibera aceste traume aflate în prezentul nostru.
Am studiat și abordat practici de conștientizare și vindecare karmică, ce au produs efecte majore benefice în realitatea oamenilor.
Lucrez cu adolescenți și copii și am înțeles nevoia imensă de recunoaștere și susținere aflată înăuntrul lor.
Așa se naște acest proiect, alături de oameni la fel de implicați și profesioniști. ❤