Sambodhi Logo

Sambodhi Studio

str. Popa Rusu 16A, Bucuresti

Sambodhi Logo

Sambodhi Studio

str. Popa Rusu 16A, Bucuresti

„Cum, cât și de ce?” Atelier de dans-terapie despre puterea intenției

Evenimente Trecute

Event details

  • Sala 2
  • September 11, 2022
  • Sunday, 2:30 PM to 5:30 PM
  • Cost: 200 Lei

Contact event manager

1 2 3 4

Cred că am auzit cu toții destul de des expresia „intenția contează” – deși poate că de multe ori ea e folosită ca scuză pentru momentele când rezultatele acțiunilor noastre nu sunt pe măsura așteptărilor, sau ca semn al faptului că cineva nu prea s-a străduit să facă ce avea de făcut.
În viața de zi cu zi, intențiile noastre sunt multe și schimbătoare – unele devin fapte, unele se transformă, altele nu se împlinesc și devin regrete. Intențiile sunt cele care ne „mișcă” prin lume, care determină coregrafia vieții noastre – atât în gesturile cotidiene, „mici”, cât și în gesturile „mari”, din momentele de cumpănă.

Atunci când nu sunt transpuse în acțiuni – sau poate nici măcar nu sunt conștientizate – intențiile noastre își găsesc în continuare expresie pe scena corpului, fie la un nivel „microscopic” (și pot fi observate de un ochi atent în postură, felul cum ne mișcăm, starea de încordare), fie sub forma diverselor simptome fiziologice (în cazul a ceea ce se cheamă „somatizare”). Corpul nostru vorbește despre viața noastră emoțională, chiar și atunci când nu ne dorim asta și când depunem un efort voluntar pentru a le prezenta celorlalți o anumită înfățișare.
În cadrul acestui atelier (deschis oricărei persoane, indiferent de pregătire) vom lucra atât cu ceea ce este vizibil – corpul, cât și cu ceea ce ține de invizibil – emoțiile și intențiile noastre. Reușind să ne rafinăm capacitatea de a distinge cu ajutorul corpului variatele nuanțe emoționale pe care le trăim (ori în singurătate, ori în cadrul unei interacțiuni), devenim mai conștienți de fațetele personalității noastre și le putem integra mai ușor.

Cum se lucrează în dans-terapie?
Psihoterapia prin dans și mișcare se centrează pe experiența de a simți mișcarea (drept formă fundamentală de a fi în lume) și pe a găsi o semnificație a anumitor mișcări, sau un sentiment corespunzător acestora. Dansul și mișcarea sunt instrumente pentru a lucra cu sine – în cazul de față puterea intenției.

Dansul are oricum o componentă vitalizantă/ relaxantă/ binefăcătoare – dar în dans-terapie activitățile propuse (individuale sau cu partener) vor problematiza diverse aspecte și vor fi alternate cu discuții despre ce am experimentat în mișcare.
Dans-terapia nu presupune a învăța o anumită coregrafie, nici nu necesită abilități corporale deosebite. Este necesară doar dorința de a lucra cu sufletul și cu corpul în mișcare – cel mai adesea, fiind vorba despre mișcare improvizată, așa cum simte persoana în momentul respectiv.
Fiecare explorează în funcție de specificul propriei corporalități – dacă sunteți o persoană atletică, vă puteți provoca mai mult corporal, iar dacă nu prea faceți mișcare sau chiar aveți anumite afecțiuni fizici, vă veți mișca așa cum vă permite starea dvs. Important este ca fiecare să își respecte propriile limite / limitări.

Cine sunt eu?
Alexandra Cucu, psihoterapeut centrat pe persoană (2012), cu o formare secundară în psihoterapie prin dans și mișcare (2016), terapeut craniosacral (2019) și profesor de Yoga (2016). Mișcătoare – cu sufletul și cu corpul, cu vorbele și cu tăcerile.

Datele Atelierului
Vă invit duminică, 11 septembrie 2022, între orele 14:30-17:30, în primitoarea sală de la Sambodhi Studio, din strada Popa Rusu 16A.
Grupul este limitat la maximum 10 persoane, tariful este de 200 lei/ persoană – iar pentru înscrieri și alte detalii vă rog să îmi scrieți pe adresa de email: alexandra.cucu1@gmail.com

Să ne vedem cu bine la dans!

Select Language »