Bun găsit!
Vă invit la un nou atelier de creat minunatele dream-catchere, de data aceasta sub formă de medalioane, amulete norocoase pe care le putem purta la gât. Acest atelier va fi unul deosebit pentru că va debuta cu o călătorie șamanică conectată chiar cu Păstrătorii Pământului, popoarele care au dat naștere acestui totem.
Dream Catcherele…
…sunt obiecte simbolice cu multiple semnificații, care în esență ne trimit către Visul central al Mamei Pământ, acela că toate ființele sunt de fapt o pânză interconectată. Blânda Țesătoare este un arhetip minunat al Mamei atotcuprinzătoare, răbdătoare și susținătoare a tuturor copiilor ei, iar noi împreună la ateliere lăsăm această energie să ne infuzeze pentru a crea un obiect care să ne rămână ancoră pentru aceste conexiuni frumoase.
Călătoria Șamanică…
…este un mod de a ne folosi creierul, imaginația și capacitatea de a accesa câmpul universal al conștiinței pentru a deschide anumite informații sau trăiri în interiorul nostru. Intenția pentru acest atelier este să călătorim pe pământurile nativ-americanilor și să primim de la ei mesaje despre acest rol al Păstrătorului Pământului, un rol care este atât de important de reactivat în vremurile de transformare pe care le trăim.
Păstrătorul Pământului este cel care simte în ființa sa conexiunea cu toate ființele, cu ciclurile naturii și care este conștient de natura umană și dorința sa nestăvilită către evoluție. Are un rol important în păstrarea tradițiilor esențiale vieții pe acest pământ și în munca cu aducerea omului înapoi la natura sa, conștientă de sacralitatea și simplitatea vieții.
Este o călătorie șamanică profundă, cu mesaje de suflet pe care le putem ține minte întreaga viață, iar dream-catcherul poate fi totemul care să ne reamintească constant de misiunea noastră de suflet.
Sunt onorată să împărtășesc cu voi aceste daruri ale creativității atât de importante pentru sănătatea noastră și pentru reconectarea la adevărata natura a omului, de Creator în acord cu Viața.
Vă aștept cu mare bucurie la această călătorie-atelier! Ea va dura patru ore, prima parte va fi dedicată călătoriei și împărtășirilor iar a doua parte va fi practică, vom crea dream-catcherul medalion.
Vom avea la dispoziție toate materialele de care avem nevoie dar puteți aduce cristale, biluțe, orice aveți și simțiți că ar putea fi adăugat în dream-catcherul vostru.
Contribuția pentru atelier include materialele, experiența trăită împreună, călătoria șamanică, sala în care se desfășoară evenimentul și ceva delicios de ronțăit în pauză:
– O persoana – 120 de lei
– Două persoane împreună – 200 de lei
Ne vedem dumincă, 22 martie, de la ora 14:00 la Sambodhi Studio, Str Popa Rusu 16A, etajul 2, sala 3.
Vă rugăm să vă rezervați locul și să vă confirmați prezența la numărul 0724356046 sau cu un mesaj pe paginile organizatoare ale evenimentului. Locurile disponibile sunt în număr de 12.
Vă aștept cu inima plină de cântec!