Salutări cu bine, Om frumos! 🌞
Sunt Cristina și, alături de activitatea profesională principală (balanced-communicator.com), predau Hatha yoga cu fuziuni din alte stiluri, ce împuternicesc și armonizează Ființa minte-trup-inimă-spirit și comunitatea, prin conștiință de sine și socială sporite.
Te invit la Atelierele de grup pe teme diverse, la Provocările yoga de dimineață, sau la Clasele 1-la-1 pentru ghidare personalizată, în fiecare aducând recomandări din tradiția vastă yoga și, parțial din ayurveda, după cum am studiat în India și practicat.
Cum am început să practic yoga și când am devenit ghid (termen cu care rezonez mai mult):
Yoga a venit spre mine în 2009, pe când lucram în Bruxelles, unde am început să merg la clase de Bikram yoga, o formă de yoga dinamică, în săli preîncălzite la 40°C. Am practicat în paralel cu alte activități sportive și am observat cum, în clasele de yoga, mintea chiar se liniștește, un mare aha, ce își făcea simțite beneficiile nu doar în timpul practicii, cât și în viața obișnuită. Mai târziu aveam să aflu și teoretic că „Yoga este practica de a liniști mintea”, după cum spunea Patanjali, înțelept al Indiei antice, autor și compilator al textelor de referință despre tradiția yoga.
În 2013 am hotărât, după o perioadă intensă profesional ce s-a soldat cu un burnout important, să merg în India pentru a cunoaște tradiția yoga de la sursă, a o aprofunda și deveni instructor de yoga. M-am certificat în predare de Hatha Yoga și consiliere de terapii prin Hatha Yoga și naturopatie ayurvedică, la Yoga Vidya Gurukul India (yogapoint.com).
Ateliere de echilibru, claritate și comunicare conștientă
Am creat ateliere de Echilibru interior-exterior prin tradiția Hatha yoga în 2014, însă mi-am urmat între timp profesia (ce a alternat între o profesie de birou și predare) în câteva țări din Europa și Asia, și iată-ne în 2020, înainte de pandemie, când am simțit puternic chemarea să readuc la viață atelierele de yoga și să unesc înțelepciunile străvechi cu ceea ce dezvoltam profesional pe cont propriu, comunicare și brand personal online pentru antreprenori.
Astfel a luat naștere spre final de vară 2020 balanced-communicator (.com), un brand ce aduce programe de ghidare atât în strategii de comunicare și brand personal online, cât și pentru o înțelegere mai atentă a sinelui și a celuilalt, prin yoga și comunicare conștientă.
La Sambodhi Studio, oaza de frumos și liniște în centrul Bucureștiului, te invit la Atelierele și Clasele de hatha yoga pentru a aduce mintea în corp și inimă, susține sănătatea și starea de bine generală, și astfel să trăim viața mai conștient zi de zi, față de noi, față de semeni. 🌍
Cristina,
Ghid și practician Hatha yoga
nivel intermediar-avansat, cu variații pentru nivelul începător
Social Contacts:
https://www.facebook.com/cristina.burca.35/
https://www.facebook.com/balancedcommunicator